EXCLUSIV | Nu mai semnează cu Dinamo! Cum a fost ratată mutarea care putea relansa sezonul: „Nu vreau să-mi bat joc”

EXCLUSIV | Nu mai semnează cu Dinamo! Cum a fost ratată mutarea care putea relansa sezonul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea venirii lui Mircea Rednic, Dinamo putea muta la nivelul conducerii. Florin Prunea ar fi fost dorit, dar în cele din urmă nu s-a ajuns la un numitor comun. Fostul internațional a declarat, la ProSport Live, că nu a mai ajuns la Dinamo din cauza duratei contractului.

Dinamo putea avea un nou manager sportiv, în persoana lui Florin Prunea. Discuțiile dintre cele două părți au avut loc în urmă cu câteva săptămâni. Deși se intuia că fostul component al „Generației de Aur” nu mai vine din cauza lui Mircea Rednic, acum s-a aflat adevăratul motiv. Problemele au fost de ordin contractual, pentru că oamenii din conducerea lui Dinamo nu au acceptat o înțelegere pe perioadă nedeterminată.

Am negociat cu Dinamo, nu au fost probleme financiare, au fost probleme cu durata contractului. Nu puteam veni la Dinamo pentru 4 luni. Eu vreau să am continuitate, nu vreau să-mi bat joc. Suporterii m-au anuțat că am susținerea lor.

Conducerea a fost corectă, nu am ce zice. M-au tratat bine„, a declarat Prunea la ProSport Live.

Florin Prunea a evoluat la Dinamo în perioadele 1985-1988, 1992-1998 și 2000-2003, strângând peste 200 de prezențe.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×